Thanks

Search

RESURSE

[ mituri ] : [ despre violenţă, victime şi tăcere ] : [ statistici şi informaţii ]
[ dacă ai suferit violenţă sexuală ] : [ ce poţi face într-o situaţie de violenţă domestică? ]
[ keep on living! ] : [ DE AJUTOR ]

MITURI DESPRE VIOLENŢA DOMESTICĂ ŞI SEXUALĂ

Pentru a putea fi adresată şi combatută, violenţa domestică şi sexuală trebuie conştientizată şi înţeleasă sub toate aspectele ei.

Despre violenţa domestică, se spune că apare doar în mediile defavorizate social şi material, că este cauzată de stresul vieţii cotidiene şi de lipsa mijloacelor necesare pentru un trai decent sau că este exercitată doar de indivizi cu probleme psihice sau alcoolici. În general, o femeie (sau, după caz, un bărbat) este considerată victimă a violenţei domestice doar dacă este agresată fizic. Despre violenţa sexuală, mulţi oameni cred că se petrece doar noaptea, pe străduţe lăturalnice, iar despre agresori, că sunt exclusiv cazuri patologice. “Se îmbracă de zici că-i prostituată”, “Lasă că şi ea flirta cu el, ce-ar fi vrut”, “Aşa-i trebuie, după cât l-a pisat la cap pe săracul om care şi-aşa avea probleme” sunt doar câteva mostre de atitudine comună la adresa violentei domestice şi sexuale.

În realitate, ambele situaţii sunt mult mai complexe, şi, atât cunoaşterea în detaliu a ceea ce înseamnă violenţă sexuală şi domestică, cât şi conştientizarea tuturor formelor lor de manifestare, sunt un prim pas spre soluţionarea acestor probleme, care, departe de a fi doar o problemă a familiei, cuplului, victimelor sau agresorilor, este un fenomen social. Conform Barometrului de Gen (2000), 35% dintre persoanele întrebate cine ar trebui să intervină în cazurile de violenţă domestică au fost de părere că cei implicaţi direct ar trebui lăsaţi să-şi rezolve singuri problemele, putem spune deci că acest subiect este considerat in mare parte tabu, sau cel puţin demn de a fi tabu.

Din cauza faptului că violenţa domestică este foarte răspândită, predomină mentalitatea conform căreia este un lucru “normal”, care “se mai întâmplă” şi care nu trebuie discutat. Violenţa domestică nu înseamnă numai proverbiala “bătaie ruptă din Rai”, ci o serie intreagă de abuzuri fizice, emoţionale, sexuale şi economice. Cu alte cuvinte, violenţa domestică se manifestă nu doar prin agresiune fizică, ci şi verbală (umiliri şi critici jignitoare, înjurături, batjocorire, ameninţări cu bătaia, omor sau sinucidere), sexuală (constrângere la activităţi sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor sexuale etc.) şi chiar economică (atunci când unul dintre parteneri interzice celuilalt să lucreze, să aibă bani proprii sau îl şantajează cu banii). Tot prin “violenţă domestică” se înţeleg şi alte forme de abuz cum ar fi înfricoşarea partenerului prin distrugerea obiectelor din casă, folosirea copiilor pentru a şantaja sentimental partenerul şi izolarea (atunci când unul dintre parteneri hotărăşte ce poate să facă celălalt şi ce nu, cu cine se poate întâlni sau împrieteni).

De ce exista violenţa domestică? Motivele sunt multiple şi greu de precizat pentru fiecare caz în parte, un singur lucru este cert, şi anume că, in mare, violenţa domestică este o problemă de putere, dominatie şi control. Violenţa în familie este favorizată în mare parte de convingeri bine înrădăcinate, învăţate sau moştenite, de credinţa că femeia (pentru că femile sunt în proporţia cea mai mare victime ale violenţei domestice, de multe ori şi împreună cu copiii) trebuie să se supună necondiţionat bărbatului, că “femeia trebuie bătută din când în când” (conform statisticilor, una din zece femei abuzate în familie fizic şi/sau social, în consens cu unul din şase bărbaţi abuzaţi psihologic cred acest lucru), de împărţirea rigidă în “sexul tare” şi “sexul slab”. Deşi nici pe departe atât de grave ca impact imediat ca acţiunea de agresiune propriu-zisă, aceste stereotipuri sunt parte din problemă iar adresarea acesteia nu se poate face fără a se ţine cont de ele. În acelaşi timp, ele contribuie la starea de ruşine şi vinovăţie şi sentimentele de neajutorare, pasivitate şi neputinţă pe care le trăiesc cele mai multe dintre femeile abuzate în familie, făcând şi mai dificil de rupt cercul vicios al violenţei, chiar şi în cazurile în care victima are şansa de a “evada”. De cele mai multe ori, ele se auto-acuză pentru cele întâmplate şi se simt responsabile pentru comportamentul celui care le agresează. Cred că partenerul are dreptul să fie violent şi ajung să-i dea dreptate când le blamează, astfel, auzim multe femei abuzate spunând “e vina mea că l-am cicălit prea mult când a venit de la muncă în loc să-l înteleg şi să tac din gură”.

Realitatea este că violenţa domestică este inacceptabilă şi injustificabilă. Agresiunile de orice tip sunt alegeri şi acţiuni şi se desfăşoară ciclic, episodul de violenţă survenind după ce agresorul epuizează toate argumentele prin care îşi ţine sub control victima (pentru a justifica violenţa comisă, acesta invocă de multe ori argumente precum faptul că victima este dezordonată, neîngrijită, nu-şi indeplineşte “datoriile” de cuplu sau flirtează cu alte persoane).

De multe ori in strânsă legătură cu violenţa domestică este şi violenţa sexuală, care nu este nici ea definită, aşa cum este privită în general, doar ca raporturi sexuale neconsimţite de către ambele părţi implicate. Violenţa sexuală este orice fel de act sau comportament sexual la care un individ este antrenat fără consimţământul său sau în necunoştinţă de cauză. Formele cele mai frecvente de violenţă sexuală sunt: atingerile nedorite pe care le suportă victima sau este constrânsă să le facă, actele sexuale (cu penetrare vaginală, orală, anală) la care victima este constrânsă, avansurile, propunerile, solicitările cu caracter sexual, adresate unei persoane în mod repetat şi după ce aceasta a declarat că nu le doreşte şi nu le agreează, constrângerea la a privi sau citi materiale sexuale – fotografii, filme, texte - ori constrângere la a poza, fi filmat(ă)/înregistrat(ă) pentru materiale pornografice, telefoane obscene, obligarea la acte sexuale cu una sau mai multe persoane pentru recompense materiale (prostituţie forţată).

La fel ca şi violenţa domestică, violenţa sexuală ţine tot de dominaţie şi control din partea agresorului. Deşi există mitul conform căruia în cazurile de violenţă sexuală agresorul este de cele mai multe ori necunoscut, alcoolic sau are probleme psihice, el este deseori o persoană cunoscută sau chiar simpatizată şi care face parte din cercul social al victimei (prieteni, colegi, rude, vecini, parteneri). De cele mai multe ori, agresorul are o poziţie de autoritate – morală, psihică, socială – de care profită sau se află într-o relaţie afectivă cu victima.

Câteva preconcepţii în legătură cu violenţa sexuală se leagă strâns de comportamentul victimei. Cel mai adesea auzim oameni care sunt de părere că victima a “provocat” agresiunea prin felul în care era îmbrăcată, mergea, se comporta, sau prin faptul că nu a delimitat clar genul de relaţie pe care o are cu agresorul. Responsabilitatea pentru abuz/agresiune sexuală este a făptaşului 100 %, indiferent de cum se comportă victima sau cum este ea îmbrăcată! Relaţia sexuală este una separată şi, de foarte multe ori, agresorul are impresia greşită că acceptarea unei invitaţii într-un local, a unui cadou sau a florilor înseamnă implicit acceptarea unui act sexual, sau că are dreptul de a pretinde să întreţină raporturi sexuale doar pentru că se află într-o relatie romantică sau de prietenie cu victima. De asemenea, perpetuarea stereotipurilor precum cel conform căruia femeile sunt “nehotărâte” şi “nu spun niciodată deschis ce vor”, “fac aluzii” etc. face ca un NU! să fie deseori perceput ca “poate” sau chiar “da”. Adevărul este însă că orice NU înseamnă NU şi nerespectarea acestui refuz înseamnă agresiune sexuală.

Indiferent de situaţie, oricine trebuie să ştie că are dreptul de a trăi în siguranţă şi pace în propria casa, dar şi pe stradă, că nici o agresiune nu este justificabilă şi că vina aparţine în totalitate celui care agresează. Orice om are dreptul de a refuza, de a se răzgândi, de a spune ce gândeşte, de a se comporta natural, fără teama de a fi pedepsit sau abuzat şi, la fel de important, de a împărtăşi experienţele sale pentru a se proteja pe sine şi de a nu rămâne în cercul vicios pentru a-şi proteja agresorul.

DESPRE VIOLENTA, VICTIME SI TACERE

Victima [sf (fr.victime, lat. Victima) 1.Persoana care suporta neajunsuri fizice sau morale (ca urmare a greselilor sale sau ale altora) 2.(JUR.) Persoana care sufera un prejudiciu sau o atingere a vietii, sanatatii sau integritatii sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite savarsite de altcineva…4. Animal sau om sacrificat unui zeu.]
Nu e ciudat ca, in limba romana, cuvantul victima are numai forma de feminin? De ce oare? In textele legale se vorbeste de victima (feminin) si agresor.

Violenta domestica este, in lume, cauza principala a mortii sau a imbolnaviri femeilor intre 16 si 44 de ani, mult mai mare decat cancerul, malaria, sau accidentele de masina. Peste 90% dintre agresori sunt barbati, 82% dintre abuzatori sunt cunoscuti ai victimei, iar 19% sunt chiar rude; 85% dintre violatori sunt barbati, cunoscuti ai victimelor; 61% dintre violuri sunt comise in casa cuiva, de regula a victimei; 1 din 7 femei sunt violate de catre sotii lor; 78% din cazurile de viol sunt achitate; 70% dintre femei au fost hartuite sexual intr-un anumit moment al vietii lor; 1 din 11 femei au fost violate, iar 1/3 la prima lor intalnire; 1 din 2 fete vor fi victimele unei forme de abuz sexual inainte de a implini 18 ani. Intr-un studiu din 1999 privind sanatatea reproducerii, asupra abuzurilor fizice domestice suferite vreodata, s-a inregistrat un procent de 29% de femei din Romania, fata de 21% din Ucraina, 22% din Rusia, 14% din Moldova si 5% din Georgia. In Romania, o femeie este omorata in bataie o data la 2 zile; 45% din femei au fost agresate verbal, 30%, agresate fizic si 7%, agresate sexual. Si aceste date reflecta numai dovezile palpabile, inregistrabile si confirmate cu documente ale violentei domestice, ale violentei directe. Oare aceste statistici sunt cele care confirma sau cele care statueaza forma de feminin a cuvantului victima?

Victimism
Doar 16% dintre femei au reclamat episodul de violenta domestica la politie si 15% au discutat cu un cadru medical. Numai 9% dintre femei au solicitat consultanta juridica pentru abuzul domestic suferit recent. In general, doar 5% din atacurile violente asupra femeilor sunt raportate la Poliţie şi mai puţin de 1% sunt pedepsite.
De ce oare?
- Pentru ca despre aceste lucruri se tace.
- Pentru ca traim intr-o societate care ne invata ca “Rufele murdare se spala in familie”.
- Pentru ca a fi victima este considerat rusinos, pentru ca oricum victima trebuie sa fi facut ceva ca sa “merite” agresiunea.
- Pentru ca, traditional, violul impotriva unei femei era tratat ca o lezare grava a proprietatii altui bărbat (tată sau sot) asupra femeii respective, ofensa era a barbatului, nu a femeii grav vatamate.
- Pentru ca pana in 2002, legislatia romaneasca nu incrimina violul conjugal, nici violenta domestica in mod explicit.
- Pentru ca, in cazul unui divort este acuzata in primul rand femeia: “Nu a fost in stare sa-si pastreze casnicia”. Pentru ca “intelepciunea populara” spune: “Femeia trebuie batuta in fiecare zi, daca tu nu stii de ce, stie ea!”
Aceasta este violenta culturala, perpetuata cu ajutorul unei culturi a tacerii si invinuirii victimelor.

Victimizare
Institutiile statului cu atributii in rezolvarea acestor probleme sunt foarte multe, si caile de a demonstra violenta domestica sunt greoaie si adesea umilitoare pentru victima. Cu atat mai greu este sa obtii o protectie reala si pe termen lung la acest tip de abuz. Intr-un fel, toate aceste institutii cu atributii limitate, care rezolva/sau nu cate o mica parte din problemele victimei, care functioneaza greoi si birocratic, obliga victima sa traiasca in continuare expusa agresiunilor. Intr-un mod ciudat, in loc sa functioneze ca un sistem de protectie sociala, se constituie intr-un sistem de violenta structurala.

STATISTICI ŞI DIVERSE INFORMAŢII

* pe plan mondial…

→ Violenţa domestică deţine 25% din totalul infracţiunilor violente;

→ Doar 5% din atacurile violente asupra femeilor sunt raportate la Poliţie şi mai puţin de 1% sunt pedepsite;

→ Violenţa domestică e mult mai des întâlnită decât violenţa pe stradă sau la locul de muncă;

→ Peste 90% dintre agresori sunt bărbaţi, 82% dintre abuzatori sunt cunoscuţi ai victimei, iar19% sunt chiar rude;

→ 85% dintre violatori sunt bărbaţi, cunoscuţi ai victimelor;

→ 61% dintre violuri sunt comise în casa cuiva, de regulă a victimei;

→ 1 din 7 femei sunt violate de către soţii lor; 78% din cazurile de viol sunt achitate;

→ 70% dintre femei au fost hărţuite sexual într-un anumit moment al vieţii lor;

→ 1 din 11 femei au fost violate, iar 1/3 la prima lor întâlnire;

→ 1 din 2 fete vor fi victimele unei forme de abuz sexual înainte de a împlini 18 ani;

→ În S.U.A., la fiecare 6 minute o femeie este agresată sexual, iar în Canada la fiecare 4 minute;

→ În Europa, prevalenţa violenţei domestice între celelalte forme de infracţiuni ale căror victime sunt femeile este de 14% (Moldova) şi de 58% în Turcia;

→ Un studiu întocmit de Banca Mondiala arată că 20% din totalul bolilor de care suferă femeile şi fetele cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani din multe ţări ale lumii se datorează violenţei domestice. (date de la Fundaţia Şanse Egale pentru Femei)

* în România

În cursul unui singur an, 800.000 de femei au suportat, în mod frecvent, violenţa în familie, sub diferite forme. Mai mult de 340.000 de copii de până la 14 ani au asistat, în mod frecvent, la scene de violenţă fizică între părinţi, în timp ce peste 370.000 de minori au asistat la schimburi de insulte şi înjurături între adulţii din casă. Două treimi dintre victimele violenţei în familie sunt femei, în timp ce bărbaţii reprezintă o treime (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

→Conform unui studiu realizat de Fundaţia SOROS, Barometrul de gen, 18% din femei şi 1% dintre bărbaţi au declarat că au fost bătuţi de partener.

→17% cunosc femei care îşi bat partenerii şi 53% cunosc bărbaţi care îşi bat partenerele.

→11% din respondenţi afirmă că în ultimii doi ani în gospodăria lor au avut loc bătăi între soţi, 21% au raportat ameninţări, insulte şi înjurături: 50%, iar certuri: 70%.

→Prevalenţa violenţei asupra femeilor în familie este de 59,1% (raport Buftea, 2003). Într-un studiu din 1999 privind sănătatea reproducerii (Şerbănescu, Morris, Marin, 2001), asupra abuzurilor fizice domestice suferite vreodată, s-a înregistrat un procent de 29% de femei din România, faţă de 21% din Ucraina, 22% din Rusia, 14% din Moldova şi 5% din Georgia. Toleranţa populaţiei faţă de violenţă este mai mare în comparaţie cu ţările europene. Doar 61.3% dintre cei întrebaţi au apreciat că violenţa fizică împotriva femeii este foarte gravă, comparativ cu 86.6% - procent obţinut în UE (15 ţări, 1999), conform cu datele Eurobarometrului (studiu comparativ realizat de CPE).

→Violenţa în familie este favorizată de un set de valori şi convingeri care defineşte comportamentul violent drept “normal”: ex. “femeia este proprietatea bărbatului” şi “femeia trebuie bătută din când în când”. Una din zece femei abuzate în familie fizic şi/sau social, în consens cu unul din şase bărbaţi abuzaţi psihologic cred că “femeia trebuie bătută din când în când”.

→Dintre victimele violenţei fizice, peste 90% au fost pălmuite şi lovite cu piciorul, iar o jumătate a fost lovită de perete sau podea. Întrebaţi cine cred că ar trebui să intervină în cazuri de violenţă, 35% din respondenţi consideră că ar trebui să fie lăsaţi singuri să rezolve problemele, 28% afirmă că rudele ar trebui să intervină, 28% consideră că poliţia, iar 13% că vecinii (Barometrul de gen, 2000).

Violenţa sexuală

→13% din femei au declarat că au participat în relaţii sexuale nedorite (Barometrul de gen);

→ În România, 45% din femei au fost agresate verbal, 30%, agresate fizic şi 7%, agresate sexual (Raport ONU 2002).

DACĂ ŢI S-A ÎNTÂMPLAT SĂ FII AGRESAT(Ă) ORI ABUZAT(Ă) SEXUAL

INFORMATII UTILE PENTRU PERSOANE CARE AU SUPRAVIETUIT VIOLENTEI de la un Centru de Criza si Tratament al Traumelor

De obicei este dificil să vorbeşti despre violenţă sau abuz sexual, pentru că:

poţi să te simţi ameninţat(ă) – persoana care a comis abuzul sexual te poate ameninţa în legătură cu ceva ce s-ar putea întâmpla dacă ai vorbi cuiva despre ceea ce s-a întâmplat
există teama de: … a nu fi crezut(ă) … a trăda un secret … a fi învinovăţit(ă) … represalii posibile … înrăutăţirea situaţiei … ameninţările să devină reale
poţi să te simţi vinovat(ă) – agresorul îţi cultivă sentimentul că tu eşti vinovat(ă) de cele întâmplate
ţi-e ruşine, jenă
nu găseşti cuvinte să descrii, să relatezi unei alte persoane suferinţa ta

Oricine poate fi victima unei agresiuni sexuale!
Nu este vina ta pentru abuzul suferit!

E important să ştii că:
corpul tău îţi aparţine - ai dreptul de a decide cum, unde, când şi de cine să fii atins
poţi să ai încredere în sentimentele tale
ai dreptul să refuzi, să spui NU
ai dreptul să te răzgândeşti
nimeni nu are dreptul să te rănească
ai dreptul să soliciţi şi să primeşti ajutor
există persoane care te pot ajuta şi susţine

Ce trebuie să faci dacă eşti victima unei agresiuni sexuale:

¤ dacă există, să păstrezi probele - să nu te speli, să nu arunci îmbrăcămintea pătată sau ruptă
¤ să spui ce s-a întâmplat unei persoane de încredere – părinte, rudă apropiată, prieten(ă), coleg(ă), profesor, medic, psiholog – care să te însoţească oriunde este nevoie
¤ să ceri/cereţi ajutorul unor specialişti (medici, psihologi, asistenţi sociali)
¤ să fie sesizate organele judiciare (poliţie, parchet) în cel mai scurt timp de la producerea faptei

Dovedirea în instanţă a faptelor de agresiune se face cu certificatul medico-legal de constatare eliberat de Institutul de Medicină Legală şi/sau cu martori.
În timpul investigaţiilor poate fi solicitată o consilieră de la un centru de rape crisis, cum ar fi ARTEMIS. Este important de ştiut că este alegerea ta dacă vrei să vorbeşti cu poliţia, iar consiliera poate interveni pentru tine.

VIOLENŢA DOMESTICĂ

este rănirea fizică sau emoţională a unei persoane din familie. Cel mai frecvent sunt victimizaţi femeile şi copiii.

Violenţa partenerului se poate manifesta ca:
• agresiune fizică: împingeri, pălmuiri, loviri cu/ de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, sugrumare, etc.
• violenţă verbală: umiliri şi critici jignitoare, înjurături, batjocorire, ameninţări cu bătaia, cu omor ori sinuciderea
• agresiune sexuală, de exemplu: constrângere la activităţi sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor sexuale, etc.
• violenţă economică: interzicerea de a lucra, sau de avea bani proprii, şantaj cu banii
• înfricoşare prin distrugerea obiectelor de valoare ale femeii sau a obiectelor din casă, ameninţare că o să ia copii, folosirea copiilor pentru a trezi sentimente de vinovăţie în parteneră
• izolare: bărbatul hotărâşte ce poate să facă femeia şi ce nu, cu cine se întâlneşte, cu cine se împrieteneşte.

Violenţa asupra femeii are o evoluţie ciclică. Se disting trei faze:
• creşterea tensiunii între parteneri, certurile sunt din ce în ce mai grave şi mai frecvente. Pentru a justifica violenţa comisă asupra femeii, partenerul poate invoca: că este dezordonată, găteşte groaznic, că este neîngrijită, prea grasă sau prea slabă, are păr prea lung sau prea scurt, întârzie, flirtează cu bărbaţii, etc.
• episodul de violenţă: bărbatul rămâne fără argumente în exercitarea controlului asupra femeii şi recurge la acte de violenţă.
• “luna de miere”: bărbatul regretă cele întâmplate, cere iertare femeii, îi promite că nu se va mai repeta, îi cumpără cadouri, o asigură de iubirea lui. Femeia se întoarce la el cu noi speranţe.
Ciclul violenţei se repetă. Rar se întâmplă ca violenţa asupra femeii să fie una singulară. Incidentele se repetă din ce în ce mai frecvent şi devin din ce în ce mai grave de-a lungul timpului.

Femeile abuzate în familie trăiesc:
• ruşine şi vinovăţie, de multe ori se acuză pe ele pentru cele întâmplate, se simt responsabile pentru comportamentul celui care le agresează
• sentimente de neajutorare, pasivitate şi neputinţă
• anxietate, devin depresive, încep să aibă scăderi de atenţie, memorie,
• suferă de tulburări de alimentaţie sau de somn, se îmbolnăvesc des
• se izolează de prieteni/ rude/ colegi, riscă să-şi piardă locul de muncă
• pot recurge la alcool sau droguri, pentru a nu se confrunta cu durerea şi realitatea relaţiei
• îşi pierd sensul de a trăi, încrederea şi respectul de sine, pot avea gânduri sau tentative de suicid

Este important: să vorbeşti cu cinevasă rupi tăcereasă te protejezi pe tine şi copii, nu pe el.

Multe femei rămîn într-o relaţie abuzivă pentru că:
• nu au bani, susţinere sau ajutor, pentru a ieşi din situaţie
• nu au unde să meargă atunci cînd sunt izgonite ori fug de acasă
• le este teamă că-şi vor pierde căminul şi că nu vor putea întreţine singure copiii
• partenerul le ameninţă cu bătaie sau chiar omor, dacă îl părăsesc
• cred că copii lor vor suferi dacă ele pleacă
• îşi iubesc partenerul şi speră că el se va schimba
• le e frică, ruşine şi se simt jenate să vorbească despre situaţia lor
• cred că “el” are dreptul să se comporte violent, ajung să-i dea dreptate cînd le blamează, că sunt vinovate şi merită “pedeapsa”

Dar
• tu şi copiii tăi aveţi dreptul să trăiţi în siguranţă şi pace în propria casă
• nici un bărbat, sub nici o circumstanţă, nu are dreptul să te rănească nici fizic, nici emoţional
• ai dreptul să soliciţi şi să primeşti protecţie şi sprijin
• există persoane care pot să te sfătuiească şi să-ţi ofere sprijin practic şi emoţional necesar schimbării situaţiei.

Ce trebuie să ştie o femeie agresată de soţ sau partener?

• dovedirea faptelor de agresiune se face cu certificatul medico-legal de constatare eliberat de Institutul de medicină legală şi/sau cu martori
• puteţi introduce plângere prealabilă fie la Judecătorie, fie la Parchet, fie la Poliţie. Pentru a-şi produce efectele, plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de 2 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data când este cunoscut agresorul
• puteţi să introduceţi acţiune de divorţ. Totodată puteţi cere o ordonanţă preşedinţială care să aibă ca rezultat evacuarea temporară (de exemplu, până la pronunţarea divorţului) a agresorului din locuinţa familială. Poliţistul are obligaţia de a interveni faţă de orice persoană, uneori chiar în forţă, atunci când sunt puse în pericol drepturile şi libertăţile persoanei, ordinea şi liniştea publică. În situaţiile critice, de ameninţare cu sau folosire a violenţei asupra Dvs., solicitaţi dispeceratul central sau agenţii de ordine din sector.

În ţara noastră, legea nu face distincţie în sancţionarea actelor de agresiune (loviri, vătămări corporale, omor sau tentativă de omor, etc.) în funcţie de relaţia dintre victimă şi agresor; poliţia intervine numai dacă este absolut necesar, în caz de încălcare a ordinii şi liniştii publice, pentru restabilirea ordinii, asigurarea securităţii persoanelor, prevenirea agravării situaţiei, aplanarea conflictelor.

În funcţie de circumstanţe, uneori este imposibil sau nerecomandat să apelaţi la poliţie. În acest caz, vă puteţi baza totuşi pe ajutorul unui centru de consiliere şi ajutorare, cum ar fi ARTEMIS, de la care puteţi solicita sfaturi şi resurse.

Dacă vă hotărâţi să sesizaţi poliţia…

CE E NEVOIE SĂ RELATAŢI POLIŢIEI?
¤ descrieţi starea de fapt pentru care aţi solicitat sprijin/protecţie
¤ depuneţi reclamaţie scrisă agentului constatator, deoarece numai în baza acesteia se pot lua măsuri legale
¤ indicaţi persoane care pot depune mărturie, păstraţi probele

KEEP ON LIVING!!

Cand in America de Nord abuzul sexual a inceput sa devina un subiect popular de discutii (ca rezultat al eforturilor sustinute si de lunga durata ale unora care supravietuisera astfel de abuz), informatiile existente sugerau ca o mare parte din problema o constituia/constituie TACEREA. Este o concluzie fireasca, din moment ce despre majoritatea cazurilor de abuz sexual nu se vorbeste si majoritatea agresorilor nu sunt adusi in fata instantei sau macar confruntati; de aceea se pune mare accent pe a le ajuta pe fete si femei sa-si “spuna propriile povesti”. Desi sunt de acord ca e foarte foarte folositor sa avem posibilitatea de a vorbi despre experientele noastre, mai cred ca e important sa realizam si ca multor persoane care au supravietuit abuzul sexual le este foarte dificil sa stabileasca niste limite sanatoase in interactiile cu altii.

Pentru ca am fost invatate (sau poate “dresate” ar fi o formulare mai potrivita) sa ne consideram neputincioase si nevrednice, de multe ori ne este greu sa simtim ca avem dreptul de a decide cu cine sa intram intr-o relatie sau sa ne imprietenim, si cu atat mai putin cine ar fi persoana cea mai potrivita cu care sa vorbim despre viol/abuz. Teama mea este ca, in multe cazuri, femeile (ca mine) se cramponeaza atat de tare de ideea de a-si “spune povestea” incat adeseori aleg persoane nepotrivite carora sa le povesteasca. Atunci cand facem asta, refuzam sa ne protejam destul pe noi insine, ceea ce inseamna un pas inapoi pentru vindecarea noastra. Mai ales daca ajungem sa fim tradate de inca o persoana pe care ne-am bazat sa nu ne faca rau. Ce vreau sa spun e ca DA este important sa vorbim despre lucrurile mai putin placute, violente care ni s-au intimplat, dar este la fel de important sa ne iubim pe noi insine destul incat sa alegem oameni care vor fi de incredere si vor oferi suport atunci cand si daca decidem sa le impartasim.

A-i aborda pe iubiti, prieteni si chiar consilieri cu o doza sanatoasa de scepticism - a dezvolta cu ei o relatie de incredere reciproca putin cate putin si pas cu pas - nu inseamna ca tinem ceva sub tacere sau ca lasam abuzul sa ne invinga vietile. Abuzul invinge atunci cand avem incredere in altii ori fara discernamant ori niciodata, nu cand tinem destul la noi insine pentru a fi precaute.

Ceva ce-a functionat pana acum in viata mea (si e putin ciudat doar pentru ca sunt o persoana publica etc.) e sa iau lucrurile foarte incet cu oamenii din jurul meu. De exemplu, incerc sa-i cunosc bine inainte de a impartasi informatii personale cu ei. De asemenea tin cont de faptul ca doar pentru ca cineva imi impartaseste lucruri personale despre el sau ea nu inseamna ca si eu trebuie sa fac la fel si sa ma destainuiesc. Pot sa astept o vreme daca vreau.

Si, daca o persoana imi creaza o senzatie de disconfort, imi respect aceasta reactie. E ceva ce m-a ajutat sa-mi redobandesc increderea in propria-mi judecata si probabil m-a si protejat de alte abuzuri. Asta a fost esential pentru a invata sa tin cont de propria-mi intuitie, o deprindere pe care abuzul pe care l-am suferit mi-o distrusese aproape total.

CA SA APELEZI LA AJUTOR

► LISTĂ DE CENTRE ŞI ORGANIZAŢII LOCALE

Desi prietenii pot fi minunati in ce priveste sfaturile si sprijinul, de multe ori eu nu am putut da de acei oameni speciali exact cand aveam nevoie de ei sau vroiam sa discut cu cineva care avea experienta concreta cu persoane care au supravietuit abuzul. O resursa excelenta pe care am folosit-o din cand in cand au fost liniile telefonice “de criza” (pentru violenta sexuala). Multe din femeile care lucreaza acolo au supravietuit chiar ele violenta si isi doresc din suflet sa ajute cu grija si sprijinul lor, asa cum au fost si ele ajutate de altii. In plus, e vorba de un serviciu anonim si deci un punct bun de pornire, la care poti apela fara sa trebuiasca sa te temi de ceva.

Una din liniile de criza din SUA, RAINN (Rape, Abuse and Incest National Network, grupul facut faimos de Tori Amos !!!!) - http://www.rainn.org, mentine si o lista de resurse internationale: http://www.rainn.org/counseling-centers/international-resources.html

Ar trebui mentionat ca desi de multe ori aceste linii telefonice se numesc “de criza” nu trebie sa fii “in criza” ca sa le folosesti. Ele te pot indrepta catre alte servicii legale, de sanatate si de consiliere si inarma cu informatiile de care ai nevoie ca sa poti lua o decizie despre cum vrei sa procedezi pentru a te vindeca. In nici un caz nu exista un tipar sau o abordare ideala a procesului de vindecare, pentru ca fiecare om e altfel. Unele persoane care au supravietuit abuzul simt nevoia sa abordeze problema din punct de vedere legal, unele aleg terapia, unele sunt preocupate in primul rand de a se simti sigure si evita presiunile psihologice datorate faptului ca traiesc alaturi de cel care le-a abuzat sau se intalnesc cu el la scoala, locul de munca, etc.. Lucrul cel mai important este sa obtii ajutor si sa stii ca meriti sa te simti mai bine (pentru ca asa este).

Nu e niciodata prea tarziu sa apelezi la o linie de criza sau la un centru de ajutor. Multe din persoanele care supravietuiesc violenta nu apeleaza la ajutor decat dupa multi ani, si consilierii stiu acest lucru… asa ca nu te vor respinge pentru ca nu dai telefon “imediat dupa ce s-a intamplat” si nu-ti vor trivializa experienta, pentru ca inteleg ca violul nu inseamna doar actul sexual in sine si rolul lor este de a oferi sprijin celor abuzati indiferent de natura abuzului. Bineinteles, e posibil sa nu ai noroc cu primul consilier cu care vorbesti si daca nu te simti confortabila cu persoana respectiva poti oricand sa intrerupi conversatia (”trebuie sa inchid, am ceva pe foc!”) si sa suni din nou pentru a vorbi cu altcineva.

CHIAR POT VENI ZILE MAI BUNE

Ca cineva care “a supravietuit”, la varsta de 34 de ani sunt inca socata de faptul ca uneori ma simt excelent dar peste o secunda pot cadea in cea mai adanca depresie. Ma face sa-mi zmulg parul din cap si sa strig “Credeam ca am trecut deja de chestiile astea!!!!” Dar a depasi niste experiente cu violul si abuzul sexual inseamna un proces continuu care din pacate nu va fi complet niciodata (in afara de cazul in care stii sa faci vraji si poti da timpul inapoi) DAR lucrurile se pot schimba in mai bine. Pe bune. Acum chiar ma bucur de viata mai mult decat am facut-o vreodata, si pun asta pe seama faptului ca am confruntat onest si direct toate lucrurile groaznice din trecut si efectele lor asupra mea.

Din cand in cand, am simtit ca durerea era imposibil de suportat dar am incercat sa nu uit vreodata ca daca am reusit sa supravietuiesc abuzul atunci e in puterea mea sa supravietuiesc orice. De asemenea, a nega, a te preface si a te auto-distruge consuma mult mai mult timp si energie decat sa depasesti durerea, tristetea si perioada de “doliu”. Serios.

In timp ce ne vindecam de violenta si abuzul prin care am trecut e bine sa ne amintim ca facem parte dintr-o comunitate mai larga de oameni care se zbat sa elimine toate formele de violenta. Suntem verigi ale unui lant care va reusi sa schimbe lucrurile in mai bine pentru toata lumea. Nu este nici trivial si nici individualist sa incercam sa punem stop acestui razboi impotriva femeilor incepand cu noi insine. Actionand cu destula dedicatie si suflet vom avea un impact pozitiv asupra lumii, chiar daca autoritatile si institutiile nu sprijina sau chiar combat astfel de schimbari.

ALTI PASI PE CARE II POTI FACE

Niste resurse si lecturi suplimentare in limba engleza:

– Okay so a lot of people think self help books are cheesy, whatever, this book saved my life more than once, it’s called A COURAGE TO HEAL by Laura Davis and Ellen Bass. It mostly concerns being sexually abused as a child but it is totally relevant to many kinds of sexual and physical abuse and its after-effects. There is also ALLIES IN HEALING that is something your friends can read to help stay strong as they help you. Both books are totally invaluable and are available at almost every library and bookstore. I strongly recommend reading books about healing from rape/sexual abuse as you can take them at your own pace and read them when you are up for it. There are obviously many many more than the two I listed so get your library fines in order and go check some out already. There is also online counseling available (what a crazy world we live in). You email them and they get back to you within 48 hours with a counselor that can help you. Obviously not a great choice if you need someone right this second, but it might be another great way to safely share your story anonymously and figure out your next move. Their site is at http://www.rapecrisis.com. (FYI: I haven’t used any of these online services so I can’t vouch for them this is just an idea).]

– Pe Internet se mai gasesc diferite site-uri dedicate celor care au supravietuit violenta (sexuala, domestica); bineinteles, aceastea pot contine materiale violente sau explicite din punct de vedere sexual (pentru ca lumea isi impartaseste propriile experiente) dar daca esti pregatita pentru asa ceva, sunt o resursa foarte buna chiar si numai ca sa te simti mai putin singura.

  • A Speakout on Male Violence: Women are raped every minute of every day by men. Fear of men is part of a woman’s everyday life. This is a catalogue of male violence against women and children…for those who don’t believe us. http://speakoutonmaleviolence.wordpress.com
  • Take Back the News: Take Back The News confronts the misrepresentation and underrepresentation of sexual assault in mainstream media with the goal of improving both the quantity and quality of media coverage of sexual assault. We intend to provide outlets for rape survivors to publish their stories in their own words. Take Back The News also seeks to raise public awareness about the epidemic nature of rape, in order to foster greater public dialogue and ultimately greater public responsibility. http://www.takebackthenews.org

Informatii de la ARTEMIS

Text adaptat dupa cel de Kathleen Hannah de la: http://www.letigreworld.com/sweepstakes/html_site/keep/content.html